Canini incluși
Caninii superiori care nu reușesc să erupă în poziția lor corectă pe arcadă.
Caninii incluși sunt pe locul doi în topul celor mai frecvenți dinți incluși, după molarii de minte, afectând 1-3% din populație. Caninii superiori (maxilari) sunt incluși de 10 ori mai frecvent decât caninii inferiori. Aceștia pot fi incluși palatinal (spre cerul gurii, 60%) sau vestibular (spre obraz, 40%). Depistarea timpurie prin examen clinic și radiografii la vârsta de 10-13 ani este crucială. Opțiunile de tratament includ: extracția interceptivă a caninului temporar (poate permite autocorecția dacă este detectată devreme), expunerea chirurgicală cu tracțiune ortodontică (cel mai comun tratament — chirurgul descoperă dintele și lipește un bracket, apoi ortodontul îl aduce treptat în poziție), autotransplantul sau extracția, dacă dintele se află într-o poziție nefavorabilă. Tratamentul necesită, de obicei, 18-24 de luni de management ortodontic.